CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 1103 / 2012

Dosar nr. 1147 / 2012

 

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării,precum şi în domeniul plăţii titlurilor executoriidupă data de 1 ianuarie 2013

 

Analizând proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în domeniul plăţii titlurilor executorii după data de 1 ianuarie 2013, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.228 din 17.12.2012,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, cu următoarele observaţii şi propuneri :

1. Prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă are ca obiect modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi luarea unor măsuri pentru punerea în executare a titlurilor executorii devenite exigibile în perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2013 privind acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Astfel, se preconizează formularea unor principii de elaborare a curriculumului naţional referitor la stabilirea numărului de ore din planurile-cadru pentru învăţământul preuniversitar, ponderea disciplinelor obligatorii şi opţionale, recunoaşterea dreptului de a fi încadraţi ca profesori, cadrelor didactice care profesează în prezent ca educatori şi învăţători, absolvenţi ai liceelor pedagogice.

Totodată, prin acelaşi act normativ se prevede ca plata titlurilor executorii obţinute după data de 1 ianuarie 2013 să se efectueze eşalonat, pe o perioadă de 5 ani.

Observaţii şi propuneri la Capitolul I

1. Referitor la norma prevăzută la art.I, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă şi a ordinii evenimentelor legislative, propunem plasarea acestuia după actualul art.II, urmând a fi numerotat ca art.II. Drept consecinţă, actualul art.II va deveni art.I.

2. La art.II pct.3, în textul propus pentru art.104 alin.(2) lit.a), pentru precizia normei, sugerăm menţionarea actelor normative avute în vedere în expresia „stabilite prin lege”

Facem această observaţie pentru toate situaţiile similare.

3. La art.II pct.5, partea dispozitivă, pentru corectitudinea redactării, abrevierea „art.” va fi înlocuită prin cuvântul „articolul”.

Reiterăm observaţia pentru toate părţile dispozitive similare.

4. La art.II pct.10, pentru respectarea uzanţei în redactarea actelor normative, partea dispozitivă trebuie disjunsă în două părţii distincte, în următoarea redactare:

„10. La articolul 247, după litera b) se introduce o nouă literă, lit.b1), cu următorul cuprins:

11. La articolul 247, după litera c) se introduce o nouă literă, lit.c1), cu următorul cuprins:”.

Se vor reda textele, marcate şi cuprinse între ghilimele.

Pe cale de consecinţă, punctele subsecvente ale art.II se vor renumerota.

5. La art.II pct.15, partea dispozitivă, pentru corectitudinea redactării, expresia „se introduce un alineat nou” va fi înlocuită prin „se introduce un nou alineat”.

6. La art.II pct.16, partea dispozitivă trebuie reformulată astfel:

„16. La articolul 301 alineatul (5), litera b) se abrogă”.

7. La art.II pct.17, întrucât actul de bază cuprinde o singură anexă, pentru rigoarea redactării, partea dispozitivă va fi redată astfel:

„17. La anexă, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:”.

Totodată, în faţa textului propus se introduce cifra „1”.

8. La art.III, va fi eliminată sintagma „publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.18 din 10 ianuarie 2011” .

9. La art.VII, partea introductivă, pentru o corectă informare juridică, sintagma „aprobată prin Legea nr.87/2006” va fi înlocuită cu sintagma „aprobată cu modificări prin Legea nr.87/2006”.

10. Întrucât prin pct.1 şi 2 ale art.VII se modifică două alineate ale art.19, pentru supleţea textului, recomandăm comasarea acestora într-un singur punct, în următoarea redactare:

„1.Alineatele (7) şi (8) ale articolului 19 vor avea următorul cuprins:”.

Urmează textele propuse pentru cele două alineate, marcate ca atare, eliminându-se partea dispozitivă a pct.2, urmând ca punctele subsecvente să se renumeroteze.

11. La pct.3 al art.VII, în faţa textului propus se va introduce forma abreviată „Art.191”, întrucât intervenţia vizează întregul articol.

De asemenea, la alin.(8), pentru claritatea normei, sugerăm înlocuirea expresiei „de demnitate publică ” cu termenul „respective”.

12. La art.VIII, pentru o exprimare adecvată, sugerăm înlocuirea expresiei „în decursul anului 2013” prin expresia „în cursul anului 2013”, din finalul textului.

13. La art.IX, pentru rigoarea în redactare, forma „alineatul (5) al art.191” se va înlocui prin „art.191 alin.(5)”.

14. La art.X, partea dispozitivă trebuie reformulată, astfel:

„Art.X. - Alineatul (3) al articolului 17 din Ordonanţa Guvernului nr.57/2002 privind ..., publicată ..., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:”

Drept consecinţă partea dispozitivă a pct.1 va fi eliminată.

Observaţii şi propuneri la Capitolul II

1. Apreciem că măsurile care sunt cuprinse în Cap.II trebuie să formeze obiectul de reglementare al unui act normativ distinct, neavând legătură că măsurile în domeniul învăţământului sau cercetării.

O altă soluţie ar putea fi inserarea respectivului capitol în legea bugetului de stat pe anul 2013.

2. Titlul  capitolului este incorect şi necesită a fi pus de acord cu primul alineat al art.XI, respectiv „devenit executorii în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2013”.

3. La alin.(3) al art.XI, semnalăm că actualizarea ar trebui să aibă în vedere nivelul indicatorului ratei inflaţiei, pentru o perioada determinată, nu indicele preţurilor de consum.

 

PREŞEDINTE

 

dr. Dragoş  ILIESCU

 

Bucureşti

Nr.1103/19.12.2012